Managerul Institutului Clinic FUNDENI răspunde atacurilor UMF

0
1197

Contractele instituționale încheiate cu Universitatea „Titu Maiorescu” sunt perfect legale și nu există nicio cauză de reziliere a acestora, legalitatea contractelor instituționale fiind verificată și confirmată prin controale succesive efectuate de către instituțiile competente, a precizat, miercuri seară, managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban, într-un comunicat de presă difuzat ca răspuns la o serie de acuzații formulate anterior, în cursul aceleiași zile, de membrii Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

„Contractele instituționale încheiate cu Universitatea Privată Titu Maiorescu sunt perfect legale și nu există nicio cauză de reziliere a acestora. Legalitatea contractelor instituționale a fost verificată și confirmată prin controale succesive efectuate de către instituțiile competente. Dosarul care a stat la baza dobândirii calității de conferențiar universitar în cadrul Universității Private Titu Maiorescu cuprinde aceleași documente în bază cărora subsemnata am dobândit această calitate și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Prin urmare, nu există nicio premisă pentru a se considera că dobândirea acestei calități s-ar fi realizat în condiții de nelegalitate”, afirmă managerul.

„Este vorba de orgoliile personale ale anumitor persoane care reprezintă UMF!”

Carmen Orban amintește că poziția de manager pe care o ocupă în cadrul Institutului Clinic Fundeni a fost dobândită în mod legal. „Totodată, poziția de manager pe care o ocup în cadrul Institutului Clinic Fundeni a fost dobândită în mod legal, îndeplinirea condițiilor care stăteau la baza obținerii acestei calități fiind validată prin chiar ordinul Ministrului Sănătății nr. R610/26.05.2014. De asemenea, nu există nicio dispoziție legală care să impună ca persoana care accede pe funcția de manager al unui spital public să dețină și calitatea de cadru didactic. Prin urmare, toate alegațiile prin care se încearcă transmiterea oricărei idei contrare sunt nereale, profund denaturate și menite să creeze o percepție de pretinsă nelegalitate. Consider că la baza Scrisorii deschise a Membrilor Senatului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București din data de 15 noiembrie 2017 stau numai orgoliile personale ale anumitor persoane care reprezintă UMF. Astfel de orgolii împiedică buna desfășurare a unei activități decente, care se desfășoară fără probleme pentru cei implicați în Institutul Clinic Fundeni”, susține Carmen Orban.

În opinia sa, „este inacceptabil” ca o astfel de situație să se transforme „într-un conflict instituționalizat”.

„Personal, consider că acest demers are ca scop destabilizarea psihologică a subsemnatei, în contextul în care am decis să particip din nou la concursul pentru ocuparea funcției de manager. Dată fiind gravitatea afirmațiilor din Scrisoarea deschisă a Membrilor Senatului Universității de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București din data de 15 noiembrie 2017, îmi rezerv dreptul de a lua toate măsurile prevăzute de dispozițiile legale pentru repararea tuturor prejudiciilor morale cauzate subsemnatei. În subsidiar, nu poate fi omis faptul că este cel puțin surprinzătoare comunicarea Scrisorii deschise a Membrilor Senatului Universității de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București chiar în data de 15 noiembrie 2017, adică cu o zi înainte de data programată pentru concursul pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică la Institutul Clinic Fundeni la care subsemnata este candidat, concurs care a fost anulat”, mai afirmă actualul manager al IC Fundeni.

UMF „Carol Davila”, în  război deschis cu Universitatea „Titu Maiorescu”

Membrii Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti acuză Universitatea „Titu Maiorescu” că încheie ilegal contracte cu anumite spitale pentru activităţi educaţionale medicale, aceştia solicitând în context demisia managerului Institutului Clinic Fundeni.

„Membrii Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti îşi exprimă profund îngrijorarea şi nedumerirea faţă de ilegalităţile întreprinse de către Universitatea „Titu Maiorescu” în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii educaţionale medicale în spitalele clinice din Bucureşti, dar şi faţă de Ministerul Sănătăţii care refuză, chiar şi după memorii repetate timp de doi ani, să ia o poziţie fermă, în raport cu legislaţia şi să dispună rezilierea contractelor ilegale încheiate cu universitatea privată Titu Maiorescu”, reiese dintr-o scrisoare deschisă transmisă de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Senatul UMF „Carol Davila” susţine că a trimis mai multe memorii către ministerele Sănătăţii şi Educaţiei în care face dovada că aceste contracte au fost încheiate ilegal între spitalele de stat din Capitală şi Universitatea „Titu Maiorescu”, cu avizul Ministerului Sănătăţii, la solicitarea managerilor respectivelor unităţi sanitare.

Potrivit scrisorii transmise de către UMF „Carol Davila”, un astfel de contract ilegal ar fi fost făcut la Institutul Clinic Fundeni, motiv pentru care se cere demisia managerului.

„În urma analizei situaţiei ilegale create în Institutul Clinic Fundeni, ce nu numai că a continuat, dar s-a şi amplificat, Senatul UMF „Carol Davila” solicită demiterea imediată a D-nei Conf. Dr. Carmen Orban, din funcţia de Manager a Institutului Clinic „Fundeni”. Senatul UMF „Carol Davila” nu poate rămâne pasiv la acţiuni/decizii ilegale, conjuncturale, în dauna bazei sale de învăţământ, activitatea didactică fiind profund prejudiciată de persoane care iau decizii contrare bunului mers al procesului didactic, de formare profesională, de cercetare ştiinţifică şi de îngrijire a celei mai dificile patologii ce se adresează, din toată ţara, acestui institut”, mai reiese din scrisoarea deschisă.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *