Streinu-Cercel: peste jumătate de milion de români sunt afectați cu virusul Hepatitei C

0
1036

România ocupă locul fruntaș pe Europa la infecția cu virusul Hepatitei C. În țara noastră rata prevalenţei infecţiei cu virusul periculos este de 3,3%, estimându-se că peste 650.000 de persoane ar fi infectate cu VHC, iar circa 80% dintre infecţii ar fi cu replicare virală, în contextul existenţei unui nivel scăzut de informare şi conştientizare privind această afecţiune în rândul populaţiei, potrivit datelor disponibile, a declarat vineri Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

În proporție de 99% dintre infecții aparțin genotipului 1b, acestea fiind asociate cu risc mai crescut de apariţie a cirozei hepatice, iar peste 550.000 de persoane ar avea boală activă, progresivă.

Anul trecut, în România a crescut atât numărul persoanelor diagnosticate, cât și accesul la terapiile cu medicamente anti-virale cu acțiune directă. „Separat de testarea medicală uzuală, în 2017 au fost extinse campaniile de testare voluntară, fiind realizate 11.713 testări la nivelul populaţiei (testări stradale) şi al personalului medical din 10 judeţe, 240 de persoane testate (2%) au avut rezultat pozitiv pentru infecţia cu VHC”, a precizat Streinu-Cercel.

România se aliniază recomandărilor OMS privind controlul infecţiei cu virusul Hepatitei C, iar în acest an direcțiile de acțiune vizează extinderea testării populaţiei şi asigurarea accesului larg la terapii antivirale eficiente.

„Anul acesta au fost prevăzute alte 12.000 de scheme terapeutice aplicate pacienţilor, practic, s-a dublat numărul pacienţilor trataţi. Avem în faţă o oportunitate extraordinară: aceea de a putea limita foarte mult sau chiar eradica în următorul deceniu această infecţie severă şi parşivă – infecţia cu virusul hepatitic C. Sunt încrezător că în 2018 România va avea înţelepciunea de a face paşii necesari, de a lua deciziile şi măsurile necesare pentru a intra în mod real în controlul acestei infecţii”, a ținut să precizeze Streinu-Cercel.

Un lucru important este că medicii de familie pot să recomande în cadrul pachetului de bază recoltarea antigenilor HBs şi anticorpilor HCV tuturor pacienţilor, potrivit declarțiilor Sorinei Pintea, ministrul Sănătății.

„În contractul cadru pentru prima dată există anexa 22 pentru diagnosticul precoce al pacienţilor cu hepatita virală B, C şi D. Pentru prima dată reuşim să plătim prin pachetul de servicii în serviciul de internare spitalizarea de zi pentru pacienţii cu hepatita B, C şi D, precum şi restul investigaţiilor imagistice”, a precizat ministrul, adăugând că, împreună cu comisiile parlamentare, urmăreşte atingerea obiectivului OMS, care este acela de a eradica hepatitele până în 2030.

A consemnat pentru #stirimedicale, I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *