joi, aprilie 25, 2024
"S-au stabilit acţiunile pe care le vom urma. Pe 20, 22, 27 şi 29, luna aceasta, vom avea pichetări la cele trei ministere, Muncă, Sănătate şi Finanţe. Începând de mâine (marţi n.r.) vom strânge semnături în vederea declanşării unei greve generale, iar, când vom avea destule semnături strânse, vom...
Sunt convins că pentru oricine dintre cei care citesc titlul de mai sus este cu desăvârșire imposibil să găsească pe moment până și cea mai mică legătură între cele două personaje, primul făcând parte din istoria neamului, iar cel de-al doilea din actuala realitate. Sunt convins că nimeni nu ar...
După runda intensă de negocieri, care a durat nici mai mult, nici mai puțin de 12 ore, iată și prima victorie a sindicatelor: Legea salarizării unitare va fi modificată. Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, a anunțat în această seară că s-a decis modificarea Legii salarizarii, fără a modifica însă...
În România, există site-uri care vând medicamente, utilizând sigla Ministerului Sănătății, medicamente care nu au autorizație de punere pe piață. Avertismentul vine chiar de la Ministerul Sănătății, care explică într-un comunicat remis presei că a identificat deja în spațiul online site-uri cu astfel de practici abuzive. Este limpede pentru orice individ...
Ţigările clasice au fost interzise în restaurante sau cluburi, însă posesorii de dispozitive care încălzesc tutunul pot fuma oriunde. În timp ce acciza plătită de jucătorii din industria tutunului pentru o ţigară clasică, ce necesită ardere, este de 0,43 lei pe ţigaretă, în cazul unei ţigări care se încălzeşte prin...
„Măsurile tranzitorii” reprezintă soluțiile oficialilor guvernamentali prin care se consideră că vor repara nedreptățile aduse personalului medical omis de Legea salarizării și Regulamentul de NESPORURI cu privire la majorarea veniturilor salariale. O măsură care, deși ar trebui să fie de scurtă durată – căci tocmai de aceea se cheamă tranzitorie...
Chiar dacă a fost prezentată public ca fiind legea salarizării unitare, trebuie știut faptul că Legea-cadru nr. 153/2017 a fost o primă încercare de a corela disproporționalitatea veniturilor din sistemul public. Actul normativ prevedea o creștere etapizată a salariilor bugetarilor cu 56%, la un buget de 32 de miliarde...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, după întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor, că discuţiile vor continua, susţinând că există "multe" puncte comune între cele două părţi şi vor fi găsite soluţii. "Încă negociem, avem foarte multe puncte comune, vom continua discuţiile după ziua de mâine, când avem o dezbatere publică,...
Se întâmplă în Gorj! Un bărbat din comuna gorjeană Alimpeşti, supus unei intervenţii chirurgicale dificile la spitalul din Novaci, a ţinut să-i mulţumească medicului care l-a operat. Gheorghe Ruxanda, din Ciupercenii de Olteţ,  spune că înainte de operaţia de protezare a şoldului nu mai credea că va mai putea vreodată...
101 morți. Acesta este cel mai recent bilanț al deceselor cauzate de virusul antigripal în acest an în România, anunțat oficial de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Ultimul persoană decedată avea condiții medicale preexistente și nu era...