luni, noiembrie 25, 2024
Președintele Klaus Iohannis organizează, săptămâna aceasta, la Cotroceni o dezbatere în domeniul sănătății. Deși tema dezbaterii este, după cum spuneam, sănătatea, președintele nu le-a trimis invitație oficială nici prim-ministrului Dăncilă și nici ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Informația a fost făcută publică de primarul general Gabriela Firea, care s-a declarat „siderată”...
Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, ordonanța de urgență pentru corectarea Legii salarizării în acord cu punctele agreate în negocierile de săptămâna trecută cu sindicatele din Sănătate. Documentul adoptat prevede o serie de măsuri pentru angajații din sistemul public sanitar (și cel al educației, deopotrivă), în sensul unor corecții...
Plata salariilor din sistemul public de sănătate este, din nou, în impas. De data aceasta, din cauza unor manageri de spitale care, în așteptarea modificării Legii salarizării, refuză să acorde stimulentele financiare legale, cel puțin din cauza faptului că nu vor ca oamenii din subordine să înregistreze venituri diminuate....
Victoriile repurtate de sindicaliști, în urma negocierilor de ieri cu Executivul, reprezintă doar o etapă de deschidere a discuțiilor pe ambele sectoare de activitate - Sănătate și Asistență socială - anunță Federația Sindicală Sanitas pe pagina sa de Facebook. Sanitas anunță că acordul prin care s-au convenit cele șapte puncte,...
Toți cei 40 de medici de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Oradea, în frunte cu șeful secției, dr. Hadrian Borcea, au demisionat pe fondul scandalului plafonării sporurilor. Plafonarea sporurilor reprezintă, de altfel, mărul discordiei în contextul protestelor recente din sistemul sanitar și al grevei generale anunțate...
România pare că se îndreaptă către un colaps financiar. Cel puțin, aceasta este concluzia președintelui României, după ce Finanțele au publicat raportul privind execuția bugetară pe primul trimestru 2018. Cifrele sunt grăitoare și arată probleme grave la toate capitolele. Lucrurile par mult mai serioase decât declarațiile președintelui, mai ales...
Renegocierea contractului colectiv de muncă, pare a fi punctul forte cu care oficialii din Ministerul Sănătății vor să determine sindicaliștii să renunțe la acțiunea masivă de protest pe care au programat-o la 11 mai. Ceea ce n-au luat în calcul oficialii din Sănătate este că subiectul este unul tergiversat...
Peste 5.000 de angajați din sistemul sanitar din județul Iași au fost în grevă de avertisment luni, vreme de două ore. Sindicaliștii din sănătate se vor întâlni cu premierul Viorica Dăncilă marți dimineață. Între timp, liderii de sindicat amenință cu greva generală, care ar urma să fie declanșată în data...
O dublă "mârlănie politică", afirmă dr. Dan Grigorescu Ia auziți aici: pentru că "vrea să afle care sunt nemulțumirile angajaților din Sănătate", VeVe Dăncilă a anunțat că dorește să se întâlnească cu liderii de sindicat. Numai că nu de urgență, ci doar a doua zi după greva de avertisment. Și acum...
Noua săptămâna începe cu o grevă de avertisment de două ore în sistemul sanitar (luni între orele 9:00 și 11:00) și este de așteptat ca nemulțumirile din ultimele luni ale angajaților din sistem să culmineze, vineri, cu o grevă generală, potrivit anunțurilor sindicaliștilor. Cei care urmează să întrerupă lucrul sunt...