62 de decese din cauza gripei. Niciuna dintre victime nu era vaccinată antigripal.

0
2218

Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP a anunțat cel de-al 62-lea deces provocat de gripă. În ciuda numărului care ni se poate părea îngrijorător, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a declarat că nu poate fi declarată epidemie de gripă, întrucât numărul deceselor nu este peste nivelul prognozat de către specialiști.

Medicii avertizează și ei că virusul se împrăștie foarte rapid, dar deocamdată vorbim despre focare și nu despre o epidemie.

De la debutul sezonului 2017-2018, numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns potrivit ultimelor date furnizate de CNSCBT la 62. Este un număr îngrijorător, deși ministrul Sănătății a spus că încă nu e epidemie, Sorina Pintea comparând sezonul precedent cu 21 de morți. Persoanele decedate, cu vârste cuprinse de la 8 ani până la 73 de ani, sufereau și de alte afecțiuni, însă niciunul nu era vaccinat antigripal.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute înregistrate săptămâna trecută (gripă clinic, infecţii acute respiratorii şi pneumonii) a fost cu 51.3% mai mare, comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămâna a sezonului precedent. Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile anunță că într-o singură săptămână, 29-4 ianuarie, la nivel național, numărul cazurilor de gripă s-a dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, au fost înregistrate 543 de cazuri de gripă, iar în 2017, în aceeași perioadă, 252 de astfel de cazuri. Cele mai multe cazuri de gripă sunt înregistrate în București, Constanța, Arad și Iași.

Ministerul Sănătăţii a transmis deja populaţiei o serie de măsuri care trebuie luate atât la nivelul spitalelor, şcolilor sau al farmaciilor, cât şi de fiecare persoană în parte, pentru a preveni eventuale îmbolnăviri cu gripă. Astfel, managerii de spitale au obligaţia să se asigure că sunt respectate cu stricteţe măsurile igienico-sanitare în unităţile sanitare şi că personalul medical are la dispoziţie şi poartă echipamentul de protecţie.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să prezinte, în cel mai scurt timp, o situaţie a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale şi, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienţilor internaţi.

Şi farmaciile trebuie să se asigure că au medicamente şi produse necesare prevenirii şi tratării gripei.

A consemnat pentru #stirimedicale, I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *