După runda intensă de negocieri, care a durat nici mai mult, nici mai puțin de 12 ore, iată și prima victorie a sindicatelor: Legea salarizării unitare va fi modificată. Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, a anunțat în această seară că s-a decis modificarea Legii salarizarii, fără a modifica însă plafonarea sporurilor la 30 la sută, iar toți angajații din sistemul public de sănătate care au avut scăderi salariale vor primi banii înapoi.
La finalul negocierilor dintre sindicaliști și oficialii Guvernului, Leonard Bărăscu, liderul Federației Sanitas, a precizat că s-a încheiat un acord, cuprinzând șapte puncte esențiale cu Executivul.
Iată care sunt acestea, potrivit comunicatului oficial al Guvernului:
- Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența;
- Păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim;
- Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate;
- Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017;
- Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă;
- Reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017;
- Echivalarea funcțiilor de moașe și surori medicale cu funcția de asistent medical.
Toate aceste prevederi se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018.
Noua lege va include indicatori de performanță
La finalul negocierilor cu sindicaliștii, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că „În urma discuțiilor de astăzi s-a decis modificarea Legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienții de ierarhizare și nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca și regulă generală. Se va verifica și se va urmări modul de aplicare a Legii salarizării și regulamentul de sporuri. De asemenea, în urma discuțiilor de astăzi cu sindicatele, am convenit ca proiectul noii legi a sănătății să cuprindă foarte clar și indicatori de performanță care să facă referire inclusiv la cuantumul cheltuielilor de personal, astfel încât să ne asigurăm că toate spitalele vor asigura pentru pacienți medicamente, materiale sanitare și tot ce au nevoie”.
Ministrul Sănătății a declarat că s-a ajuns la concluzia că au existat spitale care au aplicat subiectiv atât Legea salarizării, cât și regulamentul de sporuri.
Deși susținea cu înverșunare faptul că Legea salarizării unitare este bună și că nu va avea de suferit, astăzi, după negocierile cu sindicatele, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a recunoscut că peste 7.000 de persoane au înregistrat scăderi ale veniturilor. Prin urmare, modificările pe Legea salarizării unitare vor viza strict modul de acordare a sporurilor, și nu se va umbla pe grila de coeficienți, cu excepția coeficientului pentru director de îngrijiri. Totodată, susține mnistrul Muncii, autoritățile locale și managerii trebuie să aplice și să respecte regulamentul de sporuri, iar Corpul de control al primului ministru este pregătit să intervină în orice situație de acest gen.
Vom reveni cu detalii pe marginea acestui subiect.
A consemnat pentru #stirimedicale, I.P.