Ministrul Sănătăţii, după întâlnirea cu sindicatele: Vom propune alte soluţii

0
2813

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, după întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor, că discuţiile vor continua, susţinând că există „multe” puncte comune între cele două părţi şi vor fi găsite soluţii.

„Încă negociem, avem foarte multe puncte comune, vom continua discuţiile după ziua de mâine, când avem o dezbatere publică, dar eu cred că vom găsi soluţii astfel încât să nu ajungem la concluzii extreme – nici sindicatul Sanitas, nici Solidaritatea. Eu cred că avem multe puncte comune şi vom găsi rezolvări. (…) Nu este vorba despre oferit ceva în plus, este vorba despre a face alte analize şi de a găsi noi soluţii. Nu este nimic în plus, doar reaşezarea unor lucruri, care, hai să spunem, nu au fost suficient discutate”, a spus Pintea.

Ea a afirmat că sporurile rămân plafonate la 30%.

„Sporurile rămân plafonate la 30%. Este vorba despre regulamentul sporurilor, acolo am avut discuţii, pentru că au fost nişte amendamente acceptate în Parlament la Ordonanţa 91 şi s-a discutat un pic despre baza de calcul. Încă discutăm pe această bază. Am discutat şi vom propune alte soluţii”, a explicat ministrul.

În opinia sa, nu este cazul pentru o grevă.

„Nu cred că este cazul de grevă, deşi greva este un drept pe care sindicatele l-au câştigat. Eu cred că discuţiile pot rezolva multe probleme. Important este ca cei din sistemul de sănătate să ştie că ne interesează soarta lor şi că aceste discuţii sunt constructive, spre binele tuturor”, a menţionat Pintea.

Sursa: Digi24

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *