Cristian Grasu (MS): Sănătatea va fi o prioritate când va primi mai mult de 8% din PIB

0
927

Bucureşti, 26 nov /Agerpres/ – Secretarul de stat Cristian Grasu din Ministerul Sănătăţii consideră că sănătatea va deveni o prioritate atunci când se vor aloca peste 8 procente din PIB acestui domeniu iar fiecare cetăţean îşi va face controalele medicale la termen şi va asculta sfaturile medicilor.

‘Pentru că tot vorbim despre importanţa sănătăţii, despre prioritatea sănătăţii. Eu vă spun un singur lucru: o să cred când o să văd mai mult de 8% din PIB buget la sănătate. Atunci o să cred că toată lumea consideră că sănătatea este prioritară în România. Dar tot atunci când o să văd că fiecare cetăţean din România consideră în sinea lui că cel mai important lucru este sănătatea şi că se duce la control şi se duce să se vaccineze şi că acceptă să fie informat despre riscurile şi beneficiile vaccinării şi aşa mai departe. Atunci când primeşte un sfat de a face mişcare şi să ţină dietă, chiar să facă lucrurile acestea’, a spus Grasu, luni, la o dezbatere.

El a subliniat că fiecare pacient ar trebui să fie responsabil.

‘Altfel, poate că ar trebui să ne gândim la modul în care responsabilitatea atrage după sine schimbări în modul în care oamenii sunt asiguraţi sau în modul în care plătesc asigurările de sănătate. Responsabilitatea ar trebui să fie cuvântul care ar trebui să ne conducă, pe lângă predictibilitatea de care avem nevoie’, a arătat secretarul de stat.

Sursa: AGERPRES/(A – autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin)