De la organizația profesională la salarizare, cum au fost dezavantajați biologii și biochimiștii de Legea salarizării unitare

3
2052

În urma aplicării Legii salarizării unitare 153/2017, construită pe principiul unității salariale a funcțiilor în cadrul tuturor familiilor ocupaționale, Ministerul Muncii a atribuit greșit în grilele de salarizare coeficienți de salarizare identici pentru biologii și chimiștii din sistemul sanitar și cei din alte sectoare de activitate. În consecință, a fost ignorat unul din principiile pe bază al acestei legi pe baza căruia au fost determinați coeficienții de salarizare, și anume, cel legat de nivelul studiilor. Biologii, chimiștii și biochimiștii din sistemul sanitar au o pregătire ce necesită 9 ani de studii universitare, postuniversitare și vocaționale, și sunt recunoscuți în COR, REVISA-ul laboratoarelor private și în normele CO-CA (contract-cadru) încheiat cu CAS ca fiind medicali.

LEGEA SALARIZĂRII UNITARE a creat multe discrepanţe. Care sunt posibilele cauze care au dus la această confuzie, a echivalenței dintre biologii și chimiștii din sistemul sanitar și cei din alte sectoare de activitate? În mare parte, confuzia a fost generată chiar de însăși organizația profesională care nu a reușit să obțină recunoașterea de către Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii a funcțiilor de biolog, chimist și biochimist medical.

Organizația profesională care trebuie să se ocupe cu reglementările profesionale, de condițiile exercitării profesiilor de biolog, chimist și biochimist din sistemul public și privat de sănătate se numește Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în Sistemul Sanitar din Romania (OBBCSSR). Organizația profesională s-a constituit printr-o lege de înființare, organizare și funcționare, Legea 460 din 2003.

Proiectul de lege a fost inițiat de Constanța Popa, deputată PRM la acea vreme și membră în Comisia de Sănătate. Ca atare, aceasta a cumulat într-o perioadă funcțiile de: președinte al noii organizații profesionale, deputat PRM și membru în Comisia de Sănătate, neconform cu Statutul care specifică expres că OBBCSSR este o „organizație profesională, neguvernamentală, apolitică”.

A fost creată o organizație hibrid, inexistentă în Europa, care a adus împreună artificial trei profesii ce se diferențiază major prin curriculum-urile studiate în facultățile de biologie, biochimie, respectiv chimie.

În principiu, înființarea unei organizații profesionale este de dorit, dacă designul organizației este corect și nu este viciat de un amalgam de profesii fără multe puncte în comun. Afirmația conform căreia nu puteau fi infinițate organizații distincte, pentru biologi și chimiști, din cauza numărului mic de membri, este total neadevărată deoarece există organizații cu un număr mic de membri.

Care a fost atunci adevăratul scop al înființării acestei organizații hibrid atipice? Scopul se va putea distinge ușor urmărind transformarea acestei organizații, pe parcursul a 15 ani, într-o organizație care a absorbit mercantil o multitudine de absolvenți de la facultăți mai mult sau mai puțin „exotice”, încălcând-se astfel chiar legea 460/2003 și pierzându-se identitatea inițială. S-a ajuns la o situație paradoxală în care organizația sa aibă o eterogenitate de profesii nemaiîntâlnită la o altă organizație profesională, cu profesii care nu sunt specificate în legea organizației: farmaciști, fizicieni sau bioingineri. S-a mers pe imboldul avariției, un număr mare de membri, bani mulți din cotizații.
Acest mix de profesii s-a dovedit a fi nu numai o frână în calea reglementarii profesiilor, dar, așa cum au demonstrat ultimii doi ani, a fost utilizat cu precădere pentru înăbușirea oricărei adieri de schimbare apărute în rândurile membrilor. Conducerea organizației a reușit prin diferite acuzații și manipulări să ridice biologii împotriva chimiștilor și chimiștii împotriva biologilor.

Și cum timpul nu a stat în loc, surprinzător, după 15 ani de la înființarea OBBCSSR, ne aflăm exact în același punct, izolați într-o bulă temporală plasată în anul 2003, cu Constanța Popa în continuare președintele organizație, cu o lege 460/2003 care nu mai este în pas cu timpul, neancorată în sistemul de învățământ Bologna și la directivele europene pentru medicina de laborator.

OBBCSSR are o structură piramidală de organizare, cu filiale județene ce au președinți aleși care în cea mai mare măsură sunt la fel de faraonici ca președintele organizației. Deși teoretic o structură piramidală ar asigura votul de sus în jos, realitatea a arătat că, în cazul OBBCSSR, o astfel de structură de organizare și funcționare s-a convertit în ceva utopic, deoarece puterea a ajuns sa fie exercitată doar de o mână de membri.
Filialele județene există, dar nu au personalitate juridică, iar toții banii sunt colectați la centru și utilizați după „placul” nucleului din jurul președintelui. În ultima vreme, din acești bani, sunt plătiți avocații care se îndreaptă nefondat împotriva propriilor membri, adică a acelora care plătesc cotizațiile. OBBCSSR a ajuns astfel să identifice membrii care sunt critici cu niște corpi străini care trebuie înlăturați.

Un număr mic de membri fideli controlează toate comisiile de specialitate. Criteriile de selecție pentru comisiile de specialitate nu sunt prezentate transparent, de fapt se poate spune ca nu prea există. Criteriile, modalitatea de selecție sau procedura în sine, nu au fost niciodată puse în transparență. Cu certitudine există un singur criteriu de selecție ubicuitar, stabilit arbitrar, și anume gradul de simpatie și umilință la care sunt dispuși cei care sunt numiți direct în comisii de Constanța Popa. În schimb, cei care au păreri contrare sau care insistă cu modernizarea organizației devin ținte vii și sunt înlăturați din orice comisie din care fac parte.

Când acest „Eu”, reprezentat de președintele de 15 al organizației, se confundă și se identifică cu tot ce reprezintă aceasta organizație, când acest „Eu” autocrat anulează orice celulă de independență și exprimare, atunci este foarte limpede că lucrurile nu mai pot continua așa. Se simte stringent nevoia implicării membrilor săi cei mai luminați, cu viziune care să modifice stilul politicianist PRM-ist, mercantil și prăfuit de a conduce organizația.

Ca orice organism multicelular care suferă de o homeostazie anacronică, care are nevoie de autoreglare din exterior, așa și OBBCSSR-ul are nevoie de o modificare structurală prin actualizarea legii care să-l reașeze pe noi stâlpi de susținere, care să-i insufle aerul meritocrației și care să elibereze cele trei profesii acaparate fără voia lor, în urmă cu 15 ani, din captivitatea în care au fost prinse laolaltă, oferind dreptul normal al fiecărei categorii profesionale de a-și exercită dreptul la muncă în conformitate cu pregătirea curriculară, competențele și specializările care derivă din acestea. O eliberare care să acorde dreptul la o evoluție profesională și nu, cum se întâmplă acum, la o involuție programată.
S-a ajuns la situația halucinantă în care membrii sunt blamați pentru exprimarea opiniilor în grupuri private de Facebook sau sunt acuzați de defăimarea și subminarea profesiei pentru a putea fi aduși în fața comisiilor de disciplină pentru stilurile de exprimare. Ca totul să fie perfect justificat pentru linșarea celor acuzați în mediul online, sunt aruncate în spațiul public „dovezi” neprobate, înainte ca orice comisie de disciplină să se exprime. Președintele se antepronunță și comisia numită va executa, cel mai probabil, cu o precizie chirurgicală o sentința apriori cunoscută.
Dincolo de toate preocupările conducerii organizației profesionale la adresa membrilor cu atitudini critice, de ce nu-si îndreaptă această conducere și atenția spre un posibil conflict de interese? E normală situația în care președintele OBBCSSR este și președintele unui ONG, Calilab, furnizor de control extern al calității, care încheie direct contracte cu laboratoarele in care sunt membrii OBBCSSR?

O altă acuzație gravă adusă de Constanta Popa, este aceea ca un „grup de biologi” „cuplat” cu Ministerul Sănătății, în urma unor discuții informale, a alterat statutul profesional al biologilor, chimiștilor și biochimiștilor, prin modificările Titlului IX din Legea Profesiilor aflată în discuție la Ministerul Sănătății. Pe baza acestei alegații, a fost țesută o serie neverosimilă de acuzații la adresa „grupului de biologi”, culminând cu blamarea publică a acestui grup pentru scăderea salariilor.
În total contrast cu atitudinea conducerii organizației la adresa „grupului de biologi”, Ministerul Sănătății a recunoscut oficial memoriul adresat doamnei ministru Sorina Pintea, semnat de 890 de biologi, chimiști și biochimiști, enumerându-l în nota de justificare pentru emiterea OUG nr.41/2018, care propune modificarea coeficienților de salarizare pentru aceste categorii salariale.

În ultimele luni, membrii mai revoluționari și progresiști ai organizației sunt agasați cu chestionare, declarații pe propria răspundere și procese. S-a ajuns la situația în care au fost trimise membrilor prin poștă declarații pe propria răspundere, cu sugestia de falsificare de semnături, pentru a face o anchetă colectivă care să-i sperie pe cei care au semnat pentru demisia președintei OBBCSSR, Constanta Popa. Biologii, chimiștii și biochimiști din sistemul sanitar speră ca noul ministru instalat la Ministerul Muncii sa corecteze erorile din Legea salarizării unitare.

Sursa: RomaniaTV.net

3 COMENTARII

  1. biochimistii sunt mai degraba unfel de tehnicieni, aplica kituri si apasa enter la analizatoare. biologii…vai de mama lor. insa adevarata problema in mediile mentionate este mancatoreala nesfarsita care a dus la mizeria din acest domeniu, prin urmare…isi merita soarta

  2. O minte chinuita într-o entitate fara identitate; un comentariu de acelasi nivel cu pseudonimul sub care va ascundeti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *