Scandal imens în Ministerul Sănătății, cu iz de dosar penal! Acuzații de fals în acte! Deconturi personale de mii de euro

0
1032

Scandal mare la Ministerul Sănătății după un reportaj EVZ care a descoperit o serie de nereguli grave în Agenția Națională de Transplant. Un cunoscut medic este acuzat că decontează cheltuieli personale pe banii statului.

Controlul de la Ministerul Sănătăţii: s-au găsit nereguli foarte grave!

Buba de la ANT a explodat, la propriu, după un audit intern programat, efectuat de Ministerul Sănătăţii, în urmă cu mai puţin de două săptămâni. Auditorii au plecat crucindu-se din instituţie, spunând că fapte de o asemenea gravitate, petrecute într-un timp atât de scurt, nu au mai întâlnit. Pe lângă deconturile doamnei Baculea pentru o chirie de 1.000 de euro pe lună, stipulată, e drept, în contract. Inspectorii au relevat abuzuri grave:

● Facturi şi delegaţii din luna decembrie a anului 2018, înregistrate fără Cod de Identificare Fiscală (CIF), fără Control Financiar Preventiv (CFP) şi fără „Bun de plată”, ceea ce nu doar că duce în nulitate absolută aceste documente, ci intră şi sub incidenţa fraudei fiscale.

● Surse din cadrul Ministerului Sănătăţii spun că auditorii le-a pus în vedere clar faptul că funcţiile dobândite de dr. Stamate nu se află în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare şi în structura de compartimentare a ANT şi că asta atrage de la sine anularea unor documente de decont şi cheltuieli. De asemenea, acest lucru atrage şi imposibilitatea de a avea atribuţii în acest serviciu. E lesne de înţeles că aceste funcţii nu au fost dobândite prin concurs, ci prin numire directă. „Nu se pot deconta şi nu se pot suporta cheluieli generate de consilieri onorifici, nici de deplasare, nici de cazare, pentru că acest act intră în conflict cu titulatura în sine, cea de onorific”, ne-a declarat un specialist.

● S-au găsit facturi pentru ultilităţi personale, introduse „dintr-o confuzie a directoarei”, care a înţeles că între plata chiriei şi plata „cazării”, aşa cum este stipulat în contractul de angajare, se pot deconta facturi de întreţinere, ne-au declarat surse de mare încredere.

● În momentul de faţă nu există un contabil şef angajat, serviciile de contabilitate fiind făcute „de colegele din ANT”. Mai mult, serviciile juridice sunt asigurate de „servicii externalizate”, adică Persoane Fizice Autorizate (PFAuri) şi diverse SRL-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *