De atâtea ori m-au izbit in ultimele zile comentariile acide privind faptul că prin depunerea în cadru festiv a Jurământului Hipocratic, noi, medicii, ne-am asumat și sacrificiul suprem în scopul asigurării sănătății tuturor semenilor aflați prin preajmă, încât m-am hotărât să investighez „fenomenul”.
Din câte mi-aduc aminte, în istoria mea personală există un singur moment în care am fost obligat să „jur credință patriei” și să îmi asum „lupta până la moarte” pentru apărarea ei de orice dușman, și anume pe la 18 ani, când am depus jurământul militar, ca soldat.
Jurământul acela, pe drapelul țării, e valabil și în prezent, cred eu, dar doar pentru situațiile în care mi se va cere să lupt cu arma în mână.
Nu cu bisturiul!
În acest context, cred că a sosit momentul să le cerem „deontologilor de pandemie” să studieze conținutul documentului pe care ni l-am asumat la începutul drumului ca medici, așa-numitul „Hippocratis Ivsivrandvm”.
Și să ne arate deontologii unde apare obligația de a ne sacrifica în orice condiții pentru colectivitatea pe care o (de)servim.
Că eu nu găsesc! Și ca mine, cred că toți colegii mei…
Dacă vreau să mă sacrific, o fac ca opțiune a mea, în niciun caz ca obligație stabilită de M.I.-știi de moment ai națiunii!
Hai, luați de citiți, deci!
„Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea şi Panaceea, pe toţii zeii şi zeiţele, luându-i ca martori că voi îndeplini, pe cât mă vor ajuta puterile şi priceperea, jurământul şi legământul care urmează.
Pe învăţătorul meu într-ale medicinii îl voi socoti deopotrivă cu cei care m-au adus pe lume, voi împărţi cu el averea mea şi, la nevoie, îi voi îndestula trebuinţele, pe copiii săi îi voi privi ca pe fraţii mei şi, dacă vor dori să devină medici, îi voi învăţa fără plată şi fără să le cer vreun legământ.
Preceptele, lecţiile orale şi tot restul învăţăturii le voi împărtăşi fiilor mei, fiilor învăţătorului meu şi ucenicilor uniţi printr-o făgăduială şi printr-un jurământ, potrivit legii medicale, dar nimănui altcuiva.
Le voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate. Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere şi nu voi îndemna la aşa ceva, tot astfel nu voi încredinţa nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede.
Îmi voi petrece viaţa şi voi îndeplini meşteşugul în nevinovăţie şi curăţie.
Nu voi practica operaţia scoaterii pietrelor din băşica udului, lăsând-o în seama celor ce se ocupă cu aceasta.
În orice casă aş intra, voi intra spre folosul bolnavilor, păzindu-mă de orice faptă rea şi stricătoare comisă cu bunăştiinţă, mai ales de ademenirea femeilor şi a tinerilor liberi sau sclavi. Orice aş vedea şi aş auzi în timp ce îmi fac meseria sau chiar în afara de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie să fie destăinuit, socotind că, în asemenea împrejurări, păstrarea tainei este o datorie.
Dacă voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţa și de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi, iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur, merit să am o soartă dimpotrivă”.
Formularea modernă a Jurământului lui Hipocrat, adoptat de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva din anul 1975 este următoarea:
“Odată admis printre membrii profesiunii de medic mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;
Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;
Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
Colegii mei vor fi fraţii mei;
Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ in mod solemn, liber, pe onoare!”
Această formă a Jurământului (Geneva-1975) a fost revizuită şi modernizată la sugestia WMA (Chicago-2017) prin munca de doi ani a unei grupe de lucru cu participare internaţională, interculturală și transparentă. Completarea şi actualizarea „Jurământului” cuprinde trei paragrafe noi:
„– respectarea autonomiei şi demnităţii pacienţilor;
– medicul trebuie să transmită învăţătura sa pentru binele pacienţilor săi; deci, este obligat să se documenteze şi să se perfecţioneze continuu;
– medicul este obligat să se ocupe de propria sănătate pentru a putea să fie în slujba sănătăţii pacienţilor săi.”
Sursa: Facebook Grigorescu Dan
