Ieri, în ziua cea mai „scurtă” a săptămânii, am reușit să plec de la spital doar la ora 4 după-masa. Cocoșat. La propriu.
„Cocoșat” de cele 11 operații între care efectiv am uitat și să beau puțină apă (două programate, cu patologie oncologică și încă 9 urgențe, dintre care ultimele două mi-au fost făcute „cadou” de urgentiștii de la UPU în cursul primei părți a zilei). În urma lor nu a rămas mare lucru. Doar câteva numere în condica de operații (de la 554 la 564), și, mai ales, siguranța conducerii spitalului că pentru toți acești pacienți se va încasa o groază de bani de la Casa de Asigurări.
„Cocoșat” de gestionarea celor 29 de pacienți care „ticseau” la ora 8 dimineață cele 28 de paturi ale secției, urmare a celor 6 internări de urgență de pe-o zi pe alta. Și de „bucățica” de activitate de ambulatoriu integrat pe care am fost silit să mi-o asum pentru pacienții care nu au cum să-și permită consultații la cabinete și clinici private.
„Cocoșat” de „beneficiile” pe care mi le aduce poziția de șef de secție, obligat să genereze „management performant”, zi de zi, în condițiile în care nu are nici cea mai mică pârghie să își motiveze colaboratorii din directa și nemijlocita subordine. De la infirmiere și brancardieri, la asistenți medicali și medici rezidenți. Sau medici specialiști (pe care încă nu-i am, dar îi voi avea, cât de curând). O poziție din care, ieri, încă de la prima oră, aproape am înnebunit (de-a dreptul, nu doar metaforic!) pentru că nu am ce-i face electricianului în urma căruia a rămas pe podeaua proaspăt spălată și dezinfectată a coridorului secției o „dâră de pași” mizerabilă pentru că, venit de prin subsolurile sau din curtea spitalului, el, „stăpânul becurilor și neoanelor”, nu a catadicsit să-și ia peste bocanci papuceii igienici la care are acces gratis. O poziție din care, tot ieri, am conceput și transmis conducerii spitalului și a Consiliului Județean ÎNCĂ un memoriu (al doilea) în care ceream analizarea transparentă și „la rece” a posibilităților de a înlătura efectele unor grave discriminări în plata muncii unora dintre angajații din secție.
Cocoșat și de verificarea legalității internărilor, de întocmirea foilor de observație, a finalizării externărilor… Toate, în timp util, să se potrivească cu programul biroului de internări – externări!
Ca să nu mai aduc în discuție faptul că le-am și verificat evoluția la sălile de pansamente (chirurgie plastică și arsuri) pacienților internați.
Totul între 8 și 16!
Pentru o astfel de zi, care nu este o excepție ca aglomerare a sarcinilor, sistemul m-a plătit cu un salariu de bază identic cu al oricărui medic primar de categoria mea, indiferent de cât de „încărcat” a fost acesta la nivel profesional și indiferent în ce localitate lucrează. Salariu zilnic la care s-a adăugat sporul specialității, dar stabilit de conducere la valoarea MINIMĂ! Paușal pentru toți! Indiferent de „ce, cum și cât” muncește fiecare! La MINIM, poate (sau oare sigur?) ca efect al faptului că, nereușind de regulă să-mi termin treaba în orele de program, sunt penalizat pentru incompetența de care dau dovadă nereușind să mă încadrez în cele 6 ore oficiale, la fel cum o fac, cu religiozitate, alți colegi ai mei, care reușesc să plece de la spital mereu „la fix”. Conform programului!
Au și dreptate!
Ce să faci doar cu urarea „spor la muncă!”?
Mai ales când nici pe aia nu ai auzit-o vreodată din partea direcțiunii?
