Acarul Păun al sistemului de sănătate publică: Două infirmiere

0
3138

Două infirmiere prinse că au furat banane destinate pacienţilor, la  Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa sunt cercetate disciplinar şi riscă să îşi piardă locul de muncă, după ce ar fi sustras banane destinate pacienţilor, potrivit datelor comunicate marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, de către managerul spitalului, Gabriel Lazany.

„Anumite persoane angajate ale spitalului au fost prinse sustrăgând hrana pacientului. Am dispus intrarea lor în comisia de disciplină cu propunere de desfacere a contractului de muncă. Este un lucru, din punctul meu de vedere, inacceptabil, pentru că te chinui să faci condiţii şi, pe de altă parte, din interior, eşti săpat. Nu vom accepta lucrurile acestea, facem controale permanente. Vreau să le atrag atenţia că acelaşi lucru se va întâmpla pentru oricine care va face lucruri în detrimentul pacientului. Este vorba, deocamdată, despre o infirmieră care a spus că a luat practica de la o altă infirmieră, de pe altă secţie. Este vorba despre personal auxiliar, despre infirmiere care participă la distribuţia hranei. Au furat bananele. În urma unui control, au fost găsite în dulapul personal al lor”, a afirmat Lazany.

Potrivit managerului SJU Bistriţa, faptele s-ar fi întâmplat zilele trecute, după ce, începând de săptămâna trecută, pacienţii de pe anumite secţii au început să primească fructe la masa de prânz, o dată sau de două ori pe săptămână.

O altă sancţiune, de data aceasta sub forma unui avertisment, a fost aplicată unui medic care a refuzat să consulte un pacient.

„Am avut medic care a refuzat un consult în UPU, şi medicii de la UPU i-au făcut referat. Sunt chestii care nu sunt acceptabile într-un spital, pentru că nu fiecare face ce vrea. Sunt legi care trebuie respectate. Acum, de la 1 martie, vor creşte şi salariile personalului medical. Eu, cel puţin, am speranţa să dispară orice practică de genul acesta”, a mai spus managerul SJU Bistriţa.

Gabriel Lazany a adăugat că va sancţiona, de asemenea, orice condiţionare a unui act medical de primirea de foloase sau bani, ţinând cont de faptul că salariile medicilor vor creşte consistent în perioada următoare.

Spitalul din Bistriţa are aproximativ o mie de paturi, fiind cea mai mare unitate medicală din judeţ.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *