Există sindicate care lovesc în interesele membrilor, subminând sistemul medical

0
1691

Una dintre cele mai insidioase modalități de manipulare a funcționarilor din orice domeniu, practicată astăzi în România, este facută de către o parte dintre sindicaliști, exact aceia care ar trebui să reprezinte interesele breslelor. Din nefericire, sistemul din Sănătate nu a scăpat nici el de acești intruși care, prevalându-se de pălăria unui sindicat încropit la repezeală, ajung să reprezinte interese unor grupuri bine închegate ori propriile interese. Această practică este una de-a dreptul mârșavă, în opinia noastră cel puțin, astfel de interese subminând fără doar și poate reprezentarea a zeci de mii de alte persoane reprezentate legal. Se distruge astfel orice tentativă de negociere în masă a unor drepturi pentru zeci de mii de reprezentanți dintr-o structură, organizație, federație sau cum vreți s-o mai numiți.

Prin urmare, orice tentativă de subminare a structurilor sindicale care militează efectiv cu toate armele legale pentru apărarea drepturilor membrilor săi, reprezintă în fapt o tentativă la subminarea ”sindicalismului”.

Și pentru a nu dilua mesajele transmise de cititorii noștri, iată experiența unui medic membru la un astfel de sindicat, care ar fi trebuit să-i reprezinte interesele în fața unui sistem politizat cu tot felul de personaje care mai decare mai ”competente”.

„Sunt medic. Am fost amăgit să intru în sindicatul Alianța Medicilor care practic nu (mai) există. Au fost câteva interese personale, câteva realizări personale, câteva nume s-au afirmat și-atât! Au vrut să iasă în evidență atacând alte sindicate. Ne-au dat speranțe și cadouri de Crăciun. Cam atât. Aici vorbim de medici. Alt sindicat, având nume cu rezonanță, Solidaritatea, a tot rupt din Sanitas promițând asistentelor echivalarea studiilor. Cei creduli, mânați de speranța obținerii unei diplome de studii superioare peste noapte, au plecat în grup către Solidaritatea. Și ce s-a întâmplat? Nimic. Au trecut ani buni, sindicatul a obținut ceea ce vroia și atât. Îi mai țin cu cadouri, cu alte promisiuni, cu denigrarea altor sindicate și atât. Probabil, acum, după ce s-a anunțat grevă generală în sistem, vor scoate aceste sindicate capul ușor, ușor, timid, ca să se justifice în fața membrilor. Plec și pun (…) în Europa și nu-mi mai trebuie nici sindicat, nici promisiuni guvernamentale.”

Este trist, dar este cum nu se poate mai adevărată această mărturie. Exodul medicilor buni este singura lor soluție dacă sindicatele nu funcționează și nu joacă după aceleași reguli clare și pe față.

Dar pe marginea acestui subiect, vom reveni cu alte detalii.

A consemnat pentru #stirimedicale, I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *