Pentru că au ”confundat” munca de laborator din spital cu cea din sălile de clasă, biologii, biochimiștii și chimiștii vor protesta pe 20 aprilie la Ministerul Muncii și Justiției Sociale

0
17273

A venit și rândul biologilor, chimiștilor și biochimiștilor să militeze pentru drepturile lor, ei fiind acea parte din sistem uitată și tratată cu indiferență de guvernanți. O categorie de personal fără de care actul medical n-ar putea fi realizat în integralitatea lui, dar mai ales n-ar putea fi realizat la standardele de profesionalism pe care le tot cer guvernanții acum că tot li s-au „mărit” veniturile. Și poate că nu s-ar fi manifestat atât de vocal dacă declarațiile defăimătoare ale ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la adresa lor, dintr-o necunoștință de cauză, nu le-ar fi jignit întreaga tagmă de profesioniști. Urmare a acestor declarații defăimătoare, 890 de biologi, chimiști și biochimiști i-au scris o adresă deschisă ministrului Muncii și Justiției Sociale prin care îi solicită măcar scuzele de rigoare dacă măririle salariale promise sunt convinși că nu le vor primi prea curând. Chiar și așa, întreaga tagmă a acestor specialiști este dispusă să intre în grevă generală până vor ajunge să fie auziți și ascultați.

Se pare că premierea olimpicilor la biologie, a fost doar un capital de imagine

Concret, ministrul Muncii a declarat recent că biologii, chimiștii și biochimiștii nu merită să primească măriri de salarii, în opinia ministrului, aceștia „trebuie plătiți precum profesorii de biologie pentru că au aceleași studii”. Da, ați citit bine! Doamna ministru consideră că acuratețea și profesionalismul muncii de laborator trebuie tratată cu aceeași bătaie de joc cu cea din sistemul educației.

Ceea ce nu știe Lia Olguța Vasilescu este că „… în toate țările din Europa, acești specialiști cu educație medicală sau științifică (biologi, biochimiști sau chimiști) sunt recunoscuți ca specialiști medicali de laborator, iar profesia se practică la un nivel complet comparabil în țările din Europa. Mai mult, în sistemul medical din UE și SUA, lucrează geneticieni moleculari medicali (absolvenți de biologie), având o profesie distinctă și care beneficiază de o salarizare net superioară unui medic de laborator, ceea ce nu e cazul și în România”, se arată în memoriul trimis ministrului Muncii.

Mai mult, acești specialiști fac cinste României pe plan internațional la prestigioase organizații precum Harvard, ori mari companii din industria farmaceutică prin pregătirea și profesionalismul lor.

Ce ministru își permite să jignească absolvenți ai facultăților de biologie,
minimizând importanța profesiei de biolog și considerând-o inferioară celei de medic
în privința complexității și pregătirii, având în vedere că la momentul actual ei lucrează
în universități de top din lume și la NASA, în domenii de cercetare de vârf, cum ar fi
oncogenomica, medicina regenerativă, exobiologie sau bioinformatică?

Vă informăm, de asemenea, că în lume 24 de premii Nobel în Medicină au fost câștigate de către biologi.

Dar atitudinea ministrului Muncii este bipolară de-a dreptul. Pentru că nu putem uita că, pe vremea când deținea funcția de primar al Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu se mândrea cu olimpicii la biologie, ba chiar făcea adevărate parade, oferindu-le acestora premii peste premii. În atare situație, se naște o întrebare legitimă. Oare Lia Olguța Vasilescu premia olimpicii pentru capitalul de imagine, pentru interesul de partid sau pur și simplu pentru performanțele elevilor, parte dintre aceștia fiind astăzi studenții unor universități de renume din întreaga Europă?

Dan Mircea Mirea, de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” cel care a obținut premiul I la Olimpiada de Biologie, și pe care l-ați premiat, ce salariu merită pentru a-și deservi patria și a lucra în sistemul public de sănătate, ca un bun specialist?

Din respect pentru cei 890 de specialiști, sperăm ca răspunsul să le fie oferit chiar de către ministrul Muncii și Justiției Sociale, vineri 20 aprilie, când în fața ministerului își vor striga nemulțumirea.

Prezentată inițial ca o lege care va rezolva inechități salariale și va aduce venituri comparabile cu cele din Vest, Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a dovedit a fi coșmarul tuturor salariaților din sistemul de stat. Mai ales al celor din sistemul de sănătate.

Abordarea unitară a legii pe fiecare domeniu de activitate în parte, despre care s-a tot vorbit atât cum că va rezolva toate problemele spinoase și că va determina ajustări acolo unde este cazul, n-a făcut decât să acutizeze dificultățile existente  și să dezbine categoriile profesionale.

Scrisoarea deschisă pe care biologii, chimiștii și biochimiștii au adresat-o astăzi Ministerului Muncii și Justiției Sociale,  o puteți consulta aici: SCRISOARE DESCHISA BBC

A consemnat pentru #stirimedicale, I.P. și S.O.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *