Sa fie oare fluxul de gândire rațională atât de influențat de politică astfel încât să afecteze pană și cea mai simplă logică a unei legi cum ar fi cea a salarizării în sectorul public, care s-a dorit a fi una unitară și modernă? Politica trebuie chiar să dicteze tot ce mișcă într-o societate?
Chiar nu mai avem profesioniști care nu sunt întorși cu cheița de o mână politică dizgrațioasă, capabili să se ocupe de astfel de demersuri? Această lege a salarizării unitare s-a dovedit, în final, a fi creația unui ministru autosuficient care ascultă orbește de consilierii săi și care, într-o stare continuă de aroganță, ignoră total realitățile, în special cele din sistemul sanitar.
Această autosuficiență este cea care a condus indirect la dezbinarea echipei medicale și a creat discrepanțele uriașe de salarizare între diversele categorii profesionale din sistemul sanitar, inexistente în orice altă țară din Uniunea Europeană. Autosuficiența și starea de fericire continuă sunt doua caracteristici întrepătrunse definitori ale omului politic înțepenit în funcții ce conduc, în cele din urmă, spre o abordare solitară narcisistă care respinge din start sugestiile altora. În cazul acestei legi, tendința spre o acțiune solitară a fost dictată nu numai de natura umană a consilierilor ministrului, care s-au mulat obedient pe un program de guvernare, dar, se pare, și de anumite „interese” mobilizate de principiul „cine împarte, parte-și face”. S-a ajuns astfel ca unii să primească extraordinar de mult în comparație cu alții, dezechilibrând nejustificat raporturile salariale dintre diferitele categorii profesionale.
Toate acestea au condus și la discriminarea salarială a anumitor profesioniști din sistemul sanitar, cum ar fi biologii, biochimiștii, farmaciștii sau psihologii, care din cauza acestei legi se simt frustrați și demotivați având în vedere competențele, responsabilitățile și nivelul de salarizare ale acestora atât în țară cât și în UE. Cadența cu care Olguța Vasilescu aruncă în spațiul public, la diverse televiziuni, ideea că biologii din laboratoarele de diagnostic trebuie plătiți precum profesorii nu reprezintă decât o formă perfidă de etichetare a unei profesii prin care se încearcă justificarea discrepanțelor uriașe de salarizare create între biologii și biochimiștii din laboratoarele de diagnostic și colegii lor medici de laborator.
O să detaliez puțin acest aspect pentru a devoala și fața hidoasă a acestei legi croită pe alocuri voit discreționar, aflată la intersecția diverselor interese sindicale. Pentru o imagine completă, este bine de amintit că profesioniștii educați atât în facultățile de științe, de biologie sau chimie, prin Masterate profesionale și doctorate, cât și în facultățile de medicină și farmacie sunt împreună recunoscuți în Uniunea Europeană drept „specialiști medicali de laborator” practicând meseria la un nivel egal de responsabilitate și pregătire în întreaga lume.
Afirmația echivocă a doamnei ministru conform căreia, citez cu aproximație, „diferențierea de salarizare trebuie făcută doar prin sporuri între biologii din învățământ și biologii care au diferite specializări medicale deoarece au aceleași studii” dă naștere surprinzător unui „silogism” a cărui aplicabilitate în justiție ar determina ca diferențierea de salarizare între un jurist de la un spital și un judecător de la Curtea Supremă de Justiție să se facă tot pe bază de sporuri, pentru că au aceleași studii. Doamna ministru este plătită ca profesor de limba română la care se adaugă „sporul de ministru”?
Ceea ce nu știu consilierii doamnei ministru este că studiile necesare pentru a putea ajunge biolog principal într-un laborator de diagnostic, la un nivel complet comparabil cel puțin cu medicul de laborator specialist, constau în urmarea unui Masterat profesional de biologie medicală și a altor 9 ani de specializare finalizați prin 2 examene organizate de Ministerului Sănătății. În aceeași ordine de idei, nu există absolut nicio echivalență între studiile unui biochimist sau genetician și ale unui profesor de biologie. Mai mult, afirmațiile doamnei ministru aduc atingere multor absolvenți de biologie care au fost nevoiți sa plece din țară, din cauza măsurilor politicianiste, pentru a lucra în prezent în marile universități și centre de cercetare din domeniul medical din lume.
Ce trebuie oare să se întâmple pentru ca ministrul muncii să accepte că nu cunoaște modul în care funcționează sistemul medical și că dezbină echipa medicală?
Vocea unei oglinzii fermecate imaginare ce rezonează puternic între pereții ministerului Muncii, oferindu-i răspunsul la întrebarea „Oglindă, oglinjoară care este cea mai bună lege a salarizării din țară”, este doar materializarea anilor de aroganță politică care nu lasă loc vocii adevăraților profesioniști.
Spargerea acestei oglinzi virtuale, izvorâtă dintr-o autosuficiență dobândită, care îi răspunde doamnei ministru, zi de zi, spunându-i că are „cea mai buna legea a salarizării” este singura șansă ca aceasta să înțeleagă realitățile din sistemul de salarizare.
