Noua săptămâna începe cu o grevă de avertisment de două ore în sistemul sanitar (luni între orele 9:00 și 11:00) și este de așteptat ca nemulțumirile din ultimele luni ale angajaților din sistem să culmineze, vineri, cu o grevă generală, potrivit anunțurilor sindicaliștilor.
Cei care urmează să întrerupă lucrul sunt categoriile de salariați care spun că veniturile lor au scăzut, în special asistente medicale și infirmiere. La spitalele unde va fi grevă, este de așteptat ca angajații nemulțumiți să iasă în curțile unităților sanitare, la proteste. Pe perioada grevei, activitatea va fi asigurată în proporție de cel puțin 33%.
Ce trebuie să știi despre greva din sănătate:
Medicii nu vor participa, cel mai probabil, la grevă, pentru că reprezintă singura categorie din sistem avantajată de noua lege a salarizării. Salariile medicilor nu au scăzut, ci au crescut în cele mai multe cazuri – de la majorări cu câteva procente până la dublări de venituri. Totuși, este posibil ca unii dintre medici să se solidarizeze cu colegii lor asistenți și infirmieri sau să nu își poată desfășura normal activitatea pe durata protestului acestora.
La grevă vor lua parte categoriile de angajați din sistemul sanitar care susțin că veniturile lor au scăzut din cauza noii legi a salarizării și in special a plafonării sporurilor la 30%: asistente medicale, infirmiere, angajați din medicina de laborator, biologi, chimiști, brancardieri, personalul TESA (tehnic, economic și socio-administrativ).
Activitatea în spitale pe durata grevei trebuie asigurată în proporție de cel puțin o treime, potrivit contractului colectiv de muncă.
În Capitală, greva de avertisment ar urma să fie organizată la toate spitalele de urgență – Universitar, Floreasca, Sf. Ioan, Pantelimon, Bagdasar, institute – Parhon, Paulescu, Matei Balș, Victor Babeș. Personalul medical din școli, grădinițe și creșe nu va face grevă, în timp ce la spitalele din subordinea Primăriei, angajații vor purta banderole în semn de solidaritate, dar nu vor face grevă, a explicat, pentru HotNews.ro, Viorel Hușanu, președintele Sanitas București.
În țară sunt așteptate întreruperea lucrului la spitalele de urgență (spitalele județene), precum și la spitalele cu specializări afectate de plafonarea sporurilor – oncologie, pneumologie etc.
Principala nemulțumire a sindicatelor și a angajaților din sistem o reprezintă noua lege a salarizării și noul regulament care prevede plafonarea sporurilor, contestatarii acestora susținând că în urma aplicării lor s-au creat „haos”, scăderi salariale pentru unele categorii de angajați și numeroase inechități în sistem.
O ultimă rundă de negocieri, în încercarea de a opri greva generală, va avea loc marți între sindicaliștii din sănătate și Guvern.
Care sunt cele mai importante momente care au dus la greva din sănătate:
11 mai – Grevă generală anunțată în sistemul sanitar.
8 mai – Ultimele negocieri înaintea grevei generale: sindicaliștii din sănătate vor participa la o nouă întâlnire cu ministrul Sănătății, Sorina Pintea, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu și cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
7 mai – Grevă de avertisment de două ore în sistemul sanitar, între orele 9:00 și 11:00. Angajații vor întrerupe lucrul timp de două ore și, cel mai probabil, la spitalele unde se va face grevă, protestatarii vor ieși în curțile unităților sanitare.
Protest al angajaților din sistemul sanitar
2 mai – Întâlnire fără rezultat între ministrul Sănătății și sindicaliști.Reprezentanții sindicatelor din sănătate anunță că programul de proteste – grevă de avertisment de două ore pe 7 mai și grevă generală pe 11 mai – rămâne valabil.
26 aprilie – Miting în fața Palatului Victoria , organizat de sindicaliștii Sanitas. Câteva mii de angajați din sistemul sanitar (în jur de 6-7 mii, potrivit estimărilor reporterului HotNews.ro), majoritatea asistenți și infirmieri, au participat la protest.
23 aprilie – Întâlnire la Palatul Victoria între manageri de spitale din toată țara, premierul Viorica Dăncilă, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Întâlnirea s-a încheiat fără rezultat.
Lia Olguţa Vasilescu a transmis, în timpul întâlnirii, că managerii spitalelor trebuie să se încadreze în sporurile stabilite şi că „nu este impresionată” de greva anunţată de sindicatele din sănătate.
19 aprilie – Sanitas anunță că angajații din sistemul sanitar vor fi în grevă de avertisment pe data de 7 mai, iar pe 11 mai în grevă generală. Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas, susține, într-o declarație pentru HotNews.ro, că noua lege a salarizării și noul regulament al sporurilor au făcut ca „foarte multe salarii să fie scăzute”. Liderului sindical acuză faptul că doar 15% dintre angajații din sistemul sanitar au beneficiat de creșteri semnificative de salarii după aplicarea noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor, în rest fiind vorba despre creșteri nesemnificative, scăderi sau stagnări.
19 aprilie – Mircea Duțescu, medic la Spitalul de Psihiatrie din comuna Dumbrăveni, și-a împărțit salariul cu infirmierele din spital, după ce salariile acestora au scăzut în urma aplicării noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor.
18 aprilie – Prima reacție a lui Klaus Iohannis în legătură cu protestele din sănătate: „Chestiunea trebuie rezolvată de Guvern, nu poate fi aruncată în curtea nimănui.”
16 aprilie – Ministrul Sănătăţii anunță că se va întâlni cu managerii spitalelor unde au loc proteste, dar subliniază că „Trebuie să se înţeleagă că aplicăm o lege.”
15 aprilie – Data în jurul căreia angajații din sistemul sanitar au primit primele salarii după intrarea în vigoare a noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor (aferente lunii martie). Cadre medicale consultate de HotNews.ro susțin că există spitale în care salariile s-au dublat, dar, în același timp, există și situații în care, în același spital, sunt înregistrate atât creșteri de câteva sute sau mii de lei, cât și scăderi de până la 3.000 de lei.
13 aprilie 2018 – Sorina Pintea admite în premieră că aroximativ 10% dintre salariații din sistemul sanitar vor avea salarii mai mici în urma aplicării noii legi a salarizării și a noului regulament al sporurilor și le cere managerilor de spitale ca, acolo unde vor fi scăderi salariale, să le compenseze din veniturile proprii ale spitalelor.
Luna aprilie – Proteste spontane la spitale din București (Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”, Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, Spitalul de Urgenţă „Sf. Ioan, Institutul pentru Boli Cardiovasculare C. C. Iliescu din cadrul Spitalului Fundeni, Spitalul Bagdasar Arseni, Spitalul Panduri), și din țară: Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Sibiu, Tulcea, Galați, Bacău, Piatra Neamț, Oradea, Zalău, Brașov, Reșita, Satu Mare. La proteste participă în general asistenți și infirmieri, nu medici (ale căror salarii au crescut, în cele mai multe cazuri).
29 martie – Guvernul adoptă, în ciuda protestelor, noul regulament-cadru privind acordarea sporurilor în sistemul sanitar, care prevede plafonarea acestora la 30%, inclusiv la cele mai grele specializări, și ar urma să ducă la reducerea salariilor unor categorii de personal, în special asistente și infirmiere.
27 si 29 martie – Proteste ale sindicaliștilor din sănătate la sediile Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii. Principala lor revendicare – un regulament echitabil al sporurilor și renunțarea la plafonarea acestora la 30%.
22 martie – Sorina Pintea declară că prin aplicarea legii salarizării și a noului regulament al sporurilor „Am avut în vedere ca tot personalul să obţină venituri cel puţin la nivelul lunii februarie 2018. Grila de sporuri, aşa cum a fost ea concepută, asta garantează.” Ministrul Sănătății promisese, cu o lună și jumătate în urmă, măriri spectaculoase de salarii, între 70% și 170%, pentru angajații din sistem, începând cu 1 martie.
12 martie – Sanitas, cea mai puternică organizație sindicală din sectorul sanitar, decide ca angajații din sistemul sanitar afiliați să declanșeze greva generală după Paști, acuzând faptul că majorările salariale între 70% și 170% anunțate de Ministerul Sănătății începând cu data de 1 martie ar fi „doar pe hârtie”.
7 martie – În spitalele din țară încep să aibă loc proteste spontane ale angajaților – primii care protestează sunt biologii, biochimiștii și medicii de laborator.
1 martie – De la această dată, salariile medicilor și ale celorlalți angajați din sistem ar trebui să crească cu procente cuprinse între 70% si 170%, iar în unele cazuri să ajungă la 3.000 – 4.000 de euro. Salariile aferente lunii martie și fluturașii de salariu urmau să vină, însă, abia în jurul datei de 15 aprilie. Sindicatele și o parte dintre cadrele medicale susțin că majorările anunțate de Ministerul Sănătății sunt „doar pe hârtie”. Cea mai mare nemulțumire: plafonarea sporurilor la doar 30% din salariu, în conditiile în care cele mai grele specializări din sistem – medicii și asistenții medicali de terapie intensivă, unități de primiri urgențe, oncologie, HIV și hepatită – beneficiau anterior de sporuri între 75% și 100% din salariu.
14 februarie – Primele proteste. Peste 650 de biologi, biochimiști si chimiști din sistemul sanitar semnează un memoriu în care acuză faptul că legea privind salarizarea personalului medical din fonduri publice generează „discrepanțe și frustrări uriașe între categoriile profesionale din sistemul sanitar public, care au atribuții și responsabilități identice, cum ar fi biologii/biochimiști/chimiștii față de colegii medici de laborator”.
8 februarie – Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, ține prima conferință de presă după instalarea în funcție. Principala temă a conferinței: măriri spectaculoase de salarii, între 70% și 170%, pentru angajații din sistem, începând cu 1 martie. Sorina Pintea anunță că salariile unora dintre medici vor ajunge la 3.000 – 4.000 de euro, urmând să crească „la nivelul salariilor de bază stabilite pentru anul 2022”. Ministrul Sănătății subliniază că „Aducem salariile aproape la nivelul din UE, nu mai există scuză să nu oferim servicii la nivelul UE.”
Ianuarie 2018 – Salariile brute ale angajaților din sistemul sanitar cresc cu 25%, însă majorarea este „înghițită” de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.
Ianuarie 2018 – Scutirea tuturor medicilor de la plata impozitului pe venit, o măsură prevăzută în programul de guvernare al PSD pentru ianuarie 2018, se amână pentru 1 ianuarie 2019.
Sursa: Hotnews.ro