Astăzi, reprezentanții salariaților din sănătate au ieșit în spațiul public cu un mesaj clar: AȘA NU SE MAI POATE!
SANITAS a lansat un apel către societatea civilă să semneze o petiție prin care să fie testat întreg personalul medical, iar autoritățile române să elaboreze rapid un ALGORITM clar de testare la nivel NAȚIONAL, în fruntea căruia să se afle testarea moleculară pentru COVID-19, a întregului PERSONAL DIN UNITĂȚILE SANITARE PUBLICE (INCLUSIV DSP-uri) și a tuturor PACIENȚILOR și contacților direcți ai acestora, internați în unitățile sanitare publice.
https://www.petitieonline.com/testarea_molecular_pentru_covid-19_a_intregului_personal_medical_i_a_tuturor_pacienilor_internai_in_unitile_sanitare_publice?u=4889028
Solidaritatea Sanitară spune că ”Riscăm să ne îmbolnăvim la muncă fără ca situația să fie considerată accident de muncă. Dacă nu ne credeți atunci răspundeți-ne la o întrebare simplă: ați auzit să fi cercetat ITM-ul ce s-a întâmplat la S. J. Suceava?
Tot de atunci am început să ne infectăm. Noi și membrii familiilor noastre. Noi la muncă. Membrii familiei de la noi.
Stăm la rând la testat. Doar cei care avem simptome și doar în spatele politicienilor. Pentru noi se aplică protocoalele. Pentru ei se utilizează trecere pe liste ca personal medical.
Primim pacienții fără echipamentul de protecție adecvat. Echipamentul îl vedem doar la televizor. Pe politicieni îmbrăcați prin ministere.
Decidenții vorbesc pe ecrane siguri pe ei, de peste o lună, spunând că România este pregătită. (Sunt aceiași care ne spuneau în urmă cu o lună că sistemul sanitar trebuie privatizat.) Nouă nu ne-a spus încă nimeni ce avem, fiecare, de făcut. Ei se simt pregătiți; de vorbit la televizor.
Auzim vorbindu-se de Planul alb, fără ca cineva să analizeze dacă acesta este potrivit pentru această pandemie. Evident, conform Planului alb, celula de criză este protejată. Măcar managerii să supraviețuiască. Și comunicarea funcționează bine; însă, doar cu presa, căreia i se povestește că avem de toate. Pe noi au uitat să ne întrebe dacă ne putem descurca. Pare suficient dacă se vede bine la televizor.
Majoritatea lucrăm în spitale din linia a doua. Însă, pacienții COVID 19 au ajuns deja la noi; din eroare, din neștiință sau din lipsă de coordonare.
Nu a făcut nimeni o analiză de risc a scenariului COVID 19 din punctul de vedere al protecției muncii. Nu avem circuite sau camere de decontaminare. Improvizăm, suportând riscurile. Noi și familiile noastre.
Am încercat să le spunem că nu avem cu cine să ne lăsăm copiii. Nu au dorit să ne asculte.
Ne-am străduit să le arătăm că pentru unii dintre noi riscul este foarte mare, fie din cauza vârstei fie din cauza stării de sănătate. Nu au fost interesați de subiect.
Bolile noastre nu contează. Suntem chemați să lucrăm, indiferent dacă avem suferințe care ne pun viața în pericol sau dacă vom fi infectați din lipsă de echipamente. Important este să iasă ei bine. Pe sticlă, deoarece în realitate toți suntem afectați. Noi mai mult decât ceilalți.
Le-am cerut echipamente, teste, protocoale…. Am primit doar tăcere.
Până de curând. Noul ministru a dat dovadă de preocupare: ne-a transmis că trebuie să venim la muncă chiar dacă vom infectați. Pare logic: toți cetățenii infectați trebuie să fie în spital. Doar că noi suntem chemați la spital pentru a munci.
Acest text este o ficțiune. Însă, doar pentru puțini dintre noi. Pentru restul este trista realitate.
O altă categorie a halatelor albe, greu încercată în această perioadă de criză, o reprezintă biologii, biochimiștii, inginerii de laborator ș.a., care au de făcut o muncă interminabilă și pe care guvernanții noștri i-au asimilat în trecut cu ”profesorii de biologie” punându-i pe aceeași scală a valorilor în societate. Fără munca lor de astăzi, nicio decizie importantă nu poate fi luată.
Așadar, dragi politicieni, lăsați gargara politică. Vorbiți mult, spuneți puțin, dezertați, ne puneți imnul în difuzoare, schimbați ordonanțele după cum bate vântul și creați haos în sistem. Managerii de unități nu știu clar ce au de făcut, șefii de secții acționează impulsiv, iar pe angajații din sistemul sanitar i-ați trimis la luptă împotriva virusul, în linia întâi și cu mâinile goale, derutați, debusolați și lipsiți de încredere. La presă spuneți că nu avem lipsuri, iar cei care duc greul sistemului nu au primit nici până acum echipamentul de protecție elementar. În loc să-i încurajați, voi i-ați speriat.
Aveți grijă de ei, feriți-i de contaminați, creați-le spații adecvate pentru odihnă, oferiți-le hrană, pentru că până în acest moment peste 15% din cei contaminați sunt cadre medicale, așa cum afirmă SANITAS.
Stimați politicieni, aveți pe hârtiile alea stufoase ale voastre un scenariu în care să rămâneți, din diferite motive, fără o parte însemnată din personalul medical?