Se înmulțesc protestele spontane în spitalele din toată țara

0
1086

O serie de proteste au avut loc astăzi în mai multe spitale din țară, pe motiv că veniturile nete vor scădea.

Iată mai jos lista spitalelor care au protestat până acum:

Pentru a 5-a zi consecutiv, angajații de la Spitalul ”Marius Nasta” din capitală au ieșit în curtea spitalului pentru a-și striga nemulțumirea.

Angajații de la Institutul Matei Balș din capitală sunt iarăși în stradă, nemulțumiți de plafonarea sporurilor.

Aproximativ 100 de tehnicieni radiologi şi de imagistică medicală din mai multe spitale clujene au protestat, spontan, miercuri, pentru asimilarea funcţiei lor celei de asistent medical, astfel încât să beneficieze de majorări salariale.

https://youtu.be/Rh0qig7q4-8

Aproximativ 200 de angajaţi ai Spitalului Judeţean Tulcea au protestat joi dimineaţă faţă de diminuarea veniturilor, pe timpul manifestării fiind asigurate urgenţele la unitatea medicală. Oamenii au scandat “Hoţii, hoţii” şi “Ne vrem banii înapoi”.

O parte din angajații Spitalului Clinic Județean de Urgenta Târgu Mureș au protestat în holul intituției fiind nemulțumiți de procentul alocat pentru acordarea sporurilor

Angajații de la Spitalul Socola au declanșat un protest spontan în această dimineață începând de la ora 10:30.

​Angajații Spitalului Bagdasar Arseni din București vor primi în premieră sporurile reduse, calculate în baza noului regulament, abia după data de 20 aprilie, cu cel puțin 5 zile mai târziu decât salariile de bază, așteptate pe 15 aprilie, potrivit unui document semnat de managerul spitalului, Carmen Violeta Oancea

A consemnat pentru #stirimedicale, S.O.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *