Sistemul medical este în corzi. Și totuși, cum rămâne cu salariile angajaților?

0
4721

Sistemul sanitar românesc stă pe un butoi de pulbere, gata să explodeze în orice moment. Suntem la finele lui martie, iar confuzia este generală. Guvernanții nu dau niciun semn concret, cadrele medicale riscă să nu-și primească salariile, cel puțin nu pe cele mărite conform noilor stipulări legislative, personalul de la resurse umane nu știe cum să calculeze salariile, iar până în acest moment totul este confuz.

Toată suflarea medicală aștepta ca în ultima ședință de guvern, de joia trecută, 22 martie, să fie adoptată HG nr. 1/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia. Chiar înainte de această ședință, Federația Sanitas fusese la o ultimă rundă de negocieri cu Ministerul Muncii și cel al Finanțelor, încercând să prindă în actul normativ câteva dintre revendicările personalului medical și să încerce să remedieze situația sporurilor conforme cu promisiunile guvernanților. S-a discutat despre sporurile medicilor și asistentelor, despre salariile mărite pentru restul categoriilor care nu fuseseră prinse în noile modificări, mă refer la biochimiști, chimiști, farmaciști etc., dar și la personalul TESA.

Ei bine, după luni și luni de negocieri, după proteste și nemulțumiri, după greve spontane în diverse instituții, astăzi, 27 martie, înainte cu numai câteva zile de mult așteptata zi de salariu în care întreg sistemul medical ar fi trebuit să primească măririle salariale promise, ne aflăm în același punct. Regulamentul de sporuri nu reprezintă decât o simplă hârtie, hotărârea de guvern nefiind aprobată nici până la acest moment.

Nimeni nu știe nimic. Sindicaliștii susțin că, dacă regulamentul ar fi aprobat în forma propusă de minister cu Anexele 1-9 și nu se ține cont de modificările pe care ei le-au propus, referitoare la Anexa 10, jumătate din sistemul medical va fi măcelărit din punct de vedere salarial. În forma inițială, propusă de minister, regulamentul nu prevede măriri salariale pentru toate categoriile de personal, așa cum nu prevede măriri nici pentru personalul TESA.

Și n-ar fi singurii discriminați. Inclusiv salariile medicilor și ale asistentelor nu vor fi unitare, întrucât în regulamentul cu pricina nu sunt prevăzute în mod clar și fără echivoc toate specializările. Asta însemnând că cei de la resurse umane nu știu cum vor încadra medicii specializați și nici asistenții medicali.

O chestiune la fel de stringentă este și cea legată de personalul TESA. Spre exemplu, conform regulamentului, publicat pe site-ul Ministerului Sănătății, aceștia nu numai că nu știu cum să aplice noile reglementări legislative, dar nici nu beneficiază de măriri salariale.

Este o nebuloasă totală. Legislație pentru acordarea sporurilor nu există, personalul care ar trebui să pună în aplicare modificările legislative este discriminat, guvernanții se fac că plouă, iar în doar câteva zile tot personalul din domeniul sanitar ar trebui să-și primească noile salarii conforme cu Legea-cadru nr. 153/2017.

În aceste condiții „sublime”, reiterăm ceea ce susținem de câteva săptămâni bune: Nu cumva guvernanții și-au dat seama în final că bugetul, fie el general sau local, nu suportă aceste majorări salariale? Nu cumva aceste modificări prin ordonanțe și hotărâri sunt o manipulare crasă de a schimba regulile în timpul jocului tocmai datorită faptului că impactul auspra bugetului este devastator?

Iar dacă au știut asta de la bun început, de ce au mai anunțat triplări de salarii?

Oare în România anului 2018 politica se face tot pe vorbe, nu pe fapte!?

A consemnat pentru #stirimedicale, I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *