Sorina Pintea: Când te duci într-un apartament pentru o procedură estetică, ştii că nu mergi la medic

0
661

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că acele persoane care se duc într-un apartament pentru o operaţie estetică ştiu că, de fapt, nu merg la medic.

‘Atunci când te duci, tu, ca om, într-un apartament, să îţi faci o procedură de genul acesta, cred că ştii din start că nu mergi la medic şi că acea persoană nu figurează în evidenţele Ministerului Sănătăţii sau ale DSP. Pot să vă spun că şi în Bucureşti mai sunt clinici unde lucrează persoane care nu au competenţă pentru această zonă, de exemplu medici stomatologi care nu au competenţe pentru partea de chirurgie estetică. Poate comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii nu a fost foarte fermă în a stabili lucruri pe care acum le stabilesc, adică cine, ce are voie să facă’, a spus Sorina Pintea.

Ea s-a referit şi la cazul unui medic stomatolog, Andrei Gregorian, care realiza implanturi de silicon, iar clinica în care acesta lucra a fost amendată cu 40.000 de lei.

Peste 200 de medici neurologi şi speakeri dezbat, joi şi vineri, la Cluj, aspecte care ţin de tratarea bolilor neurologice, în special a accidentului vascular cerebral, iar printre participanţi se numără şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

AGERPRES / (A – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)