Peste 200 de medici și asistente protestează la Ministerul Finanțelor, nemulțumiți de OUG 114

0
698

Peste 200 de medici şi asistenţi protestează în faţa Ministerului Finanţelor. Ei sunt nemulţumiţi de modificările pe care Ordonanţa lăcomiei le-a adus în ceea ce priveşte salariile şi sporurile. Sindicaliştii spun că nu toţi angajaţii din sistemul sanitar au primit majorări salariale, iar plafonarea sporurilor la 30% le va reduce substanţial venitul net.


„Scoaterea din plafonul de 30% a sporului de continuitate este un lucru care pe noi ne afectează foarte tare și nu putem acorda sporurile de sâmbete, duminici, pentru sărbători, ori legale, în care cei din sistemul sanitar lucrează. Au ajuns colegii noștri să primeasca 1%, în loc de 100% pentru aceste zile lucrătoare. Noi asigurăm continuitatea în spitale și nu e drept să fim pedepsiți pentru acest lucru ministerul Finanțelor este inițiatorul OUG 114 și tot ministrul Finanțelor trebuie să rezolve această situație în care ne-a adus”, a declarat Sandu Romeo, vicepreședintele Sanitas.

Reprezentanţii SANITAS consideră că OUG 114 afectează grav salariile angajaţilor din sănătate şi din asistenţa socială.

„(…) legea 153/2017 a creat un nivel ridicat de aşteptare, iar OUG 114/2018 a produs o gravă afectare a evoluţiei fireşti a veniturilor salariaţilor din sănătate şi asistenţa socială, (…) actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii şi au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară şi discriminatorie, (…) ianuarie 2019 nu a adus creşteri reale de venituri salariaţilor care, conform Legii 153/2017, urmau să beneficieze de acestea, iar celor care au beneficiat de creşteri în martie 2018, limitele impuse de OUG 114/2018 le-au produs pierderi importante de venituri”, se precizează în comunicatul SANITAS citat de Agerpres.

Sindicaliştii critică şi lipsa de reacţie a responsabililor guvernamentali la solicitările repetate de a organiza dezbateri şi consultări cu partenerii sociali pentru armonizarea reglementărilor salariale şi identificarea de soluţii pentru readucerea echilibrului în sistemul sanitar şi de asistenţă socială în materie salarială.

De asemenea, SANITAS aminteşte şi de „nemulţumirile crescânde ale membrilor de sindicat faţă de măsurile injuste pe care ordonatorii de credite le aplică pentru a se încadra în limitele legii – şi anume reducerea sporurilor de condiţii sau a sporului pentru asigurarea continuităţii – şi faţă de modalitatea inechitabilă de acordare a unor drepturi general valabile” şi de „faptul că am asistat deja la proteste spontane în diverse unităţi sanitare din ţară şi că există semnale clare că acestea se vor propaga cu rapiditate pe măsură ce angajaţii vor încasa salariile pentru luna ianuarie 2019 şi vor constata că înregistrează pierderi de venituri sau că acestea nu cresc deloc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *