Pintea: Aproape toate rapoartele realizate în urma controalelor efectuate la unităţi medicale au fost depuse la Parchet sau la Direcţia Naţională Anticorupţie de către Procurorul, Acoperitul din Sănătate și Ministru, doamna Leonida Sorina Pintea.
„Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.” (Ion Luca Caragiale – Conu Leonida față cu reacțiunea)
La fel ca în celebra piesă de teatru, Pintea jocă pe scena politicii românești un alt rol care se pare că i se potrivește mai bine. În loc să fie preocupată de managementul unităților aflate în subordinea MS, să le asigure fondurile necesare bunei funcționări, să comunice cu partenerii sociali, să asigure un act medical de calitate prin punerea la dispoziția pacientului a celor mai bune medicamente, aparatură medicală etc., LEONIDA sistemului sanitar se ocupă de vizite inopinate prin spitalele din țară, amenințări și fabricarea de dosare cu ”acoperiții” pe care îi are în sistem.
Personajul se dedublează și pare că abordează ideea actuală a manipulării, într-o societate mult prea dependentă de problemele politice. Vina sistemului o are tot ”Acarul Păun”: infirmiera care a pus stativul, asistenta care era la o țigare pe hol după 10 ore de muncă, brancardierul care nu a văzut groapa din pardoseală în timp ce transporta un bolnav de 150 de kg cu o targă ce suportă maxim 80 de kg și exemplele pot continua la nesfârșit.
Doamna ministru, Leonida Sorina Pintea devine încet dar sigur rușinea sistemului medical, un ministru care este preocupat de imaginea sa personală și care nu pare preocupat de asigurarea unui climat de muncă corespunzător, de oferirea unui act medical de calitate.
Dacă tot face vizite prin spitalele din țară, de ce nu intră cu asistenta de mână într-un salon de psihiatrie unde scuipatul și trasul de păr sunt considerate condiții normale de muncă? De ce nu asigură fonduri necesare bunei funcționări a spitalelor aflate în subordine? De ce nu se pune în locul unui manager de spital care trebuie să gestioneze un fond de salarii ce reprezintă 92% din totalul fondurilor alocate unei unități sanitare, fără a include aici plata anumitor drepturi conferite de lege cum sunt voucherele de vacanță? De ce vorbește de criterii de performanță când însuși ministrul nu are criteriu de măsurare a performanței? De ce? De ce?
Închei prin a vă relata ceea ce mi-a trecut prin minte atunci când am auzit declarația de astăzi a doamnei ministru LEONIDA Sorina Pintea: Aşa, cum îţi spusei, mă scol într-o dimineaţă, şi, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi-ntâi pe „Aurora Democratică”, să văz cum mai merge ţara. O deschiz… şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: „ 11/23 Făurar [1] … a căzut tirania! Vivat Republica!”
Abia aștept și eu ziua aceea în care să constat, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi-ntâi pe „Aurora Democratică”, să văz cum mai merge ţara. O deschiz… şi ce citesc: că a picat guvernul! A CĂZUT LEONIDA!