Cum mănânci, așa trăiești! 12 reguli de aur ale alimentaţiei

0
1555

Modul de viaţă contemporan, obiceiurile impuse de noile tehnologii şi acţiunea bombardamentului publicitar ne fac să ne alimentăm într-un mod foarte nociv pentru organismul nostru. De aceea este nevoie de stabilirea anumitor norme pentru o alimentaţie corectă, care să protejeze sănătatea şi să întărească organismul.

  1. Mănâncă pentru a trăi, nu trăi pentru a mânca

Alimentaţia nu este un scop în sine, ci un mijloc de a atinge scopul. Conştientizând propriul rost al vieţii şi valorile supreme pentru care trăieşti, este de la sine înţeles că alimentaţia trebuie să fie sănătoasă, că ea trebuie să ajute şi să menţină funcţionalitatea organismului, nu să-l suprasolicite şi să-l otrăvească.

  1. Foamea e adevărată, iar pofta e falsă

Pofta este un fenomen psihologic, în timp ce foamea este un fenomen digestiv. Prin foame organismul ne informează că are nevoie de hrană, în timp ce pofta nu este dictată de necesităţile noastre fiziologice, ci mai degrabă de instabilitatea emoţională. Incapacitatea omului de a-şi stăpâni pofta de mâncare indică o voinţă foarte slabă. De altfel postul religios, pe lângă beneficiile sale pentru sănătate, are menirea de a întări voinţa omului. Tot pofta ne face să mâncăm peste măsură. Încărcarea normală a stomacului cu mâncare este la 1/2, de aceea se recomandă să termini de mâncat înainte să te simţi sătul. Din volumul rămas 1/4 din stomac ar trebui dedicat apei şi 1/4 îl reprezintă spaţiul gol necesar pentru digestia corectă a mâncării. Dacă stomacul se umple cu mâncare, organismul cheltuie o energie enormă pentru a o prelucra, energie care de multe ori este chiar mai mare decât cea pe care o obţinem din acea mâncare. Probabil aţi observat că atunci când mâncaţi peste măsură, vă simţiţi obosiţi, moleşiţi şi somnoroşi – organismul îşi îndreaptă toate forţele spre depăşirea situaţiei critice din stomac.

  1. Cum bei, aşa trăieşti

Organismul uman este în mare parte alcătuit din apă, care este sucul vieţii. Plantele care nu au parte de suficientă apă se usucă în scurt timp, ceva similar se întâmplă şi cu organismul nostru. De aceea este atât de important să consumăm suficientă apă, care pentru clima noastră ar însemna 2-3 litri de apă pe timp de vară şi 1.5-2 litri pe timp de iarnă. De asemenea se recomandă consumul a unei căni de apă sau ceai de ierburi cu 30 de minute înainte de luarea mesei, pentru a activiza procesele digestive, în timp ce după luarea mesei consumul de apă trebuie evitat pentru a nu dizolva sucul digestiv şi a nu împiedica procesul normal de asimilare a hranei.

  1. Bea mâncarea solidă şi mănâncă mâncarea lichidă

Saliva este o substanţă biochimică activă ce are un rol extrem de important în procesul de digestie. În particular asta înseamnă că mâncarea solidă trebuie mestecată mult timp, până când capătă o stare aproape lichidă datorită contactului său cu saliva. În acelaşi timp mâncarea lichidă (lapte, ciorbă, suc natural etc.) nu trebuie înghiţită deodată, ci trebuie ţinută un pic în contact cu saliva înainte de asta.

  1. Savuraţi stomacul gol

Nu mâncaţi repede şi nu mâncaţi mult, chiar dacă aveţi în faţă ceva foarte gustos. Mâncarea trebuie să stea în gură atâta timp cât i se simte gustul. Această tehnică ne poate ţine sătui chiar dacă mâncăm mult mai puţin decât ne-am obişnuit, întrucât creierul ne dă senzaţia de saţ datorită excitării receptorilor gustativi, iar nu datorită umplerii stomacului.

  1. Nu alergaţi după doi iepuri

Dacă v-aţi aşezat la masă, lăsaţi toate celelalte activităţi. Dacă între timp citiţi, conversaţi cu cineva sau priviți televizorul, creierul nu-şi poate concentra atenţia asupra procesului digestiv, care este primordial. Drept urmare vă este mai greu să vă săturaţi de mâncare, iar digestia se petrece într-un mod ineficient şi chiar dăunător pentru sănătate.

  1. Dimineaţa începe de cu seară

Ultima masă trebuie să aibă loc cu cel puţin 4 ore înainte de somn, termenul ideal fiind de 7 ore. Aceste cifre sunt dictate de timpul în care organismul poate prelucra mâncarea: 4 ore pentru legume şi fructe, 7 ore pentru carne. În timpul somnului încetinesc toate procesele din organism. În plus, cât timp ne aflăm în poziţie verticală, forţa de gravitaţie ajută la mişcarea corectă a mâncării în stomac şi întreg tractul digestiv. Toţi aceşti factori cumulați determină multe efecte neplăcute şi chiar nocive pentru organism: mâncarea stă peste noapte neprelucrată în stomac, se depune pe pereţii intestinali, somnul devine ineficient, dimineaţa apare disconfortul şi mirosul neplăcut din gură, se dezvoltă boli ale sistemului digestiv ş.a.

  1. Nu vă extenuate

Nu treceţi brusc la diete foarte stricte, cel puţin dacă o faceţi doar de dragul alimentaţiei. De fapt în orice situaţie din viaţă mişcările foarte bruşte sunt caracteristice oamenilor neînţelepţi. Schimbările radicale peste noapte pot provoca un şoc organismului, ceea ce ar putea genera efecte exact inverse faţă de ce vă aşteptaţi de fapt.

  1. Curăţenia este importantă nu doar la exterior

Noi acordăm multă atenţie curăţeniei corpului, precum şi celei din casă sau de la locul de muncă. Aceeaşi atitudine trebuie adoptată şi faţă de interiorul organismului. Asta înseamnă să aveţi grijă ca mâncarea şi băutura pe care le consumaţi să fie calitative şi sănătoase, dar şi să atrageţi o atenţie proceselor de curăţare naturală şi specială a organismului. Pentru a face o curăţare specială, practicaţi abţinerea totală de la mâncare şi băutură pentru 24-48 de ore cât de des puteţi. Apropo, în tradiţia creştină primele 3 zile din Postul Mare se ţine post negru. O astfel de procedură trebuie însoţită de o stare psihologică bună şi calmă.

  1. Eşti ceea ce mănânci

Organismul însuşeşte la propriu hrana pe care o consumăm, adică hrana devine o parte din organism. Iar pentru a avea un organism sănătos, este important ca şi produsele pe care le consumăm să fie proaspete, curate, pline de vitamine şi energie. Uitaţi de toate produsele care doar convenţional sunt numit “alimentare”, adică tot felul de: chips-uri, crenvurşti, ketchup-uri etc.

  1. Nu combinaţi lucrurile incompatibile

Prelucrarea mâncării în organism are loc prin reacţii biochimice acido-bazice. Dacă în organism pătrund concomitent produse ce declanşează reacţiile acide şi cele ce declanşează reacţiile bazice, atunci are loc producerea unor săruri inutile, care complică mult procesul digestiv. Pentru a evita astfel de situaţii, vă recomandăm să consumaţi produse compatibile din punct de vedere biochimic şi viceversa, iar ca o mică îndrumare puteţi folosi graficul de mai jos.

I – trebuie consumate separat (la un interval de 40 de minute)

II – poate fi combinat doar laptele proaspăt cu orezul

III – 7 cu 3 în proporție de 1:3

IV – atunci când organismul are urgent nevoie de multă energie fără a suprasolicita sistemul digestive

V – și cu nuci

  • 1.Legume ce conțin amidon: cartofi, morcov, sfeclă, dovleac ş.a.
  • 2.Cereale, făină, cereale integrale.
  • 3.Legume ce nu conțin amidon: ierburi, rădăcini, varză, salată, roşii, castraveţi ş.a.
  • 4.Produse proteice: boabe, nuci, ouă, icre ş.a.
  • 5.Fructe şi fructe de pădure (proaspete).
  • 6.Produse lactate.
  • 7.Carne şi peşte.
  • 8.Grăsimi vegetale.
  • 9.Pepene galben şi banane.
  • 10.Ciocolată şi cacao.
  • 11.Fructe uscate.
  1. Nu există reguli bătute în cuie

Alegând un anumit regim alimentar, evitaţi să vă conduceţi exclusiv de nişte norme definite de altcineva. Dacă organismul vă dă de ştire că ceva nu este în regulă cu noua dietă, ar fi bine să renunţaţi la ea. Starea generală a organismului, dar şi propria dvs. intuiţie, vă vor indica ce este bine să faceţi şi ce nu este bine.

“Conținutul articolului este doar informativ și nu poate fi un substitut pentru sfatul medicului. Pentru un diagnostic corect, vă recomandăm să consultați un medic specialist.”

Sursa:detoatepentrutoti.blogspot.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *