Cazul medicului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu care ar fi refuzat consultarea unui pacient şi a scris în fişa de observaţie a acestuia nemulţumirile legate de salariu şi de lipsa de personal este ‘extrem de grav’, a apreciat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
‘Am văzut cazul – asta mi s-a părut extrem de grav. Managerul a procedat corect, a sesizat Comisia de etică şi Colegiul Medicilor. Asta mi se pare de neacceptat. Nu este posibil să faci chestiunea aceasta, să o mai scrii şi în foaia de observaţie. Salariile personalului medical au crescut substanţial începând cu 1 martie, dacă se invoca lipsa unei aparaturi medicale sau un alt motiv, dar nici aşa. Până la urmă eu nu cred că lucrurile stau chiar aşa la Târgu Jiu, dar e inadmisibil, mi se pare foarte grav’, a declarat ministrul Sănătăţii, marţi, la Digi 24.
Cu privire la situaţia de la Slatina, unde pacienţii sunt înştiinţaţi printr-un afiş că medicilor le-au fost mărite salariile şi că nu mai au nevoie de şpagă, ministrul a spus că ‘este un lucru firesc şi normal’.
‘Odată cu majorarea salariilor se punea, la un moment dat, problema dacă aceste plăţi informale vor dispărea. Declaram de curând că nu s-a întâmplat aşa şi că aştept reacţii din partea tuturor, pentru că ministrul singur nu poate să rezolve această problemă. Iată una dintre reacţii – pozitivă. Au mai apărut şi la alte spitale din ţară. (…) Este un afiş care, din punctul meu de vedere, este în regulă pentru cei care nu au înţeles că de fapt pacientul merge la medic să se trateze, nu să se gândească la cât să îi dea ca să fie tratat corespunzător’, a precizat Pintea.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu a dispus efectuarea unei anchete în cazul unui medic care ar fi scris în foaia de observaţie a unui pacient nemulţumirile legate de salariu şi de lipsa de personal, refuzând să consulte respectivul bolnav.
Managerul SJU Târgu Jiu, Gigel Capotă, a declarat că în acest caz a fost convocată Comisia de etică, a fost sesizat Colegiul Medicilor şi a fost constituită şi o comisie interdisciplinară. El a mai afirmat că salariul medicului respectiv este de circa 15.000 de lei pe lună, sumă în care sunt incluse şi gărzile.
Sursa: AGERPRES/(A – autor: Florentina Ştefănescu, editor: Antonia Niţă)