Şeful Sanitas Cluj: „Colegii m-au mandatat să susţin un marş de protest şi apoi grevă generală în sistem“

0
4193

Ştefan Roman, liderul sindicatului Sanitas Cluj, a explicat pentru „Adevărul” că la şedinţa de luni a fost mandatat să ceară organizarea unui marş de protest care să fie urmat, la scurtă vreme, de greva generală. Principala nemulţumire a sindicaliştilor este că majorările salariale s-au aplicat doar medicilor şi asistentelor.

Ştefan Roman susţine că noua legea a salarizării, care intră în vigoare din 1 martie, aduce majorări salariale doar aşa-zisei echipe vizibile – care desfăşoară actul medical – medici şi asistente – nu şi a echipei „invizibile”, adică farmacişti, biologi, economişti, jurişti, chimişti, infirmiere, cât şi la personalul tehnic precum instalatorii, electricienii, bucătarii. Sindicalistul susţine că această diferenţiere a creat un val de nemulţumiri etc a provocat un val de nemulţumiri care afectează activitatea în spitale. Roman mai arată că se aşteaptă la surprize neplăcute şi legate de tăierea unor sporuri pe care le obţin acum medicii. Medicii vor şti exact cum li s-au modificat veniturile abia pe data de 15 aprilie.

Cât sunt majorările salariale?

Guvernul a anunţat majorări salariale între 70 şi 170%. În caculele făcute de sindicalişti rezultatele sunt altele. În ceea ce priveşte majorările salariale, Roman a dat exemplu situaţia veniturilor unui medicul primar: acesta câştiga până acum salariul de 7020 lei brut, venitul net fiind 4.392 lei în care intră şi 317 lei indemnizaţia de hrană. Din luna martie, acelaşi medic primar va avea salariul brut de 15.565 iar după impozitare o să rămână cu 9.391 lei.  O asistentă medicală avea, în ianuarie, salariu brut de 3.556 lei din care net rămânea cu 2.366 lei. Începând cu luna martie, salariul de bază va trebui să crească la 4.869 lei, ceea ce înseamnă un venit net de 3.133 lei. O infirmieră, dacă în ianuarie avea 2148 lei brut, ceea ce înseamnă un venit net de 1.542 lei, acest salariu îl va primi pe tot parcursul anului deoarece această categorie nu intră în tranşa de majorare începând cu luna martie.

Ce vor sindicaliştii  

Roma susţine: „noi cerem să se intre în normalitate. Actul medical se desfăşoară în echipă şi toate componentele echipei, toţi cei care fac parte din aceasta ar trebui să primească majorări salariale. Promisiunile din campania electorală nu făceau distincţie între diferite categorii de personal medical.” În cursul zilei de luni va avea loc la Bucureşti o şedinţă a Sanitas în care se vor decide următorii paşi de urmat. „La Cluj într-o prima etapă colegii m-au mandatat să susţin un marş de protest în capitală, care să fie urmat la o perioadă scurtă de declanşarea unei greve generale în sistem”, a susţinut Roman.

Sursa: Adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dovediți că nu sunteți un robot. Completați cu cifrele corespunzătoare, caseta de mai jos. *